JURNALUL SECRET AL LUI HENDRIK GROEN
HENDRIK GROEN
Cartea apărută în anul 2014, cu titlul Jurnalul Secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si ¼ a fost publicată sub pseudonim, iar identitatea reală a autorului său a rămas inițial secretă, timp în care au fost vehiculate câteva variante dintre scriitorii cei mai de seamă ai literaturii neerlandeze, ca posibili autori ai romanului de succes.
Peter de Smet, autorul neerlandez al romanului, poate fi catalogat ca un adevărat mizantrop: premiile pe care le-au primit cărțile sale fie nu au fost acceptate, fie au fost primite prin intermediari care au participat la festivități în numele lui de Smet. Acest scriitor care a afirmat în numeroase ocazii că nu dorește publicitate și nu e interesat de agitația care vine odată cu succesul, a reușit să creeze în Jurnalul Secret o adevărată radiografie a unui tip inedit de optimism: optimismul reacționar, ce se revoltă împotriva contextului în care individul, odată ajuns la bătrânețe, devine un element marginal al societății, aproape un indezirabil instituționalizat. Acest ”optimist cu orice preț” nu înțelege să-i privească cu prietenie pe resemnații care-și duc viața privind permanent în urmă, ignorând prezentul cu desăvârșire.
Hendrik Groen, așadar, este un pensionar de 83 de ani, care locuiește într-un azil de bătrâni din Amsterdam. Problema lui Hendrik este că urăște bătrânii. Îl exasperează nesfârșitele perorații ipohondre pe tema cutărui simptom de boală sau interminabilele apeluri la ”vremurile bune de odinioară”. Hendrik pune bazele unei adevărate mișcări de rezistență împotriva inerției paralizante pe care bătrânețea o imprimă victimelor sale, și, împreună cu alți câțiva tovarăși, își revendică, încetul cu încetul, dreptul de a exista și acționa în ”lumea civilizată” aflată dincolo de zidurile căminului.
Ieșirile la campionatele de petanca, atelierele de gătit, ciocnirile cu viziunea obtuză a conducerii căminului fac obiectul unei scriituri simple, lejere, care nu ignoră, însă, amintirile dureroase, regretele și rănile încă necicatrizate cu care orice om ajuns la vârsta bătrâneții este, aproape inevitabil, silit să învețe să trăiască.
Text de Laura Ungureanu
Editor: Andreea Meceanu
Autor: Hendrik Groen
Titlu: Jurnalul Secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si ¼ (RO), Pogingen iets uit het leven te maken: Het geheime dagboek van Hendrik Groen, 83¼ jaar (NL)
Traducere: Gheorghe Nicolaescu
Editură: Art (RO), Meulenhoff (NL)
Anul apariției: 2018 (RO), 2014 (NL)