JURNALUL ANNEI FRANK

ANNE FRANK

Jurnalul Annei Frank este o operă esențială pentru înțelegerea efectelor devastatoare ale Holocaustului. Intitulat inițial Anexa secretă, textul aparține Annei Frank, o adolescentă de origine evreiască, născută în Frankfurt, în anul 1929. Tatăl său, Otto Frank era german iar mama sa, Edith Frank era originară din Țările de Jos, unde Anne a emigrat alături de familia sa încă de la vârsta de 4 ani, în urma ascensiunii la putere a partidului nazist în Germania. Copilăria Annei se derulează pe fundalul peisajului pitoresc neerlandez; este o copilărie obișnuită, senină, atât ea, cât și sora ei, Margot, beneficiind de educație de tip Montessori și fiind înconjurate de cărți și iubirea pentru lectură a oamenilor din jurul lor.

În 1940, Germania nazistă ocupă Țările de Jos. Doi ani mai târziu, Anne împlinește treisprezece ani și primește cadou celebra carte pentru autografe care avea să-i servească drept jurnal. Pe fondul persecuțiilor din ce în ce mai sângeroase la care este supusă populația evreiască, Margot Frank, sora Annei, primește o înștiințare de deportare în lagăr. Acesta este momentul hotărâtor în care familia Frank decide să se ascundă în camerele secrete aflate în spatele casei, a căror intrare era camuflată de o bibliotecă. Li se alătură și alți prieteni evrei, iar întreaga experiență a acestei vieți trăite clandestin este redată de Anne în jurnalul său.

Puternicul impact emoțional pe care aceste pagini le-au avut mereu asupra cititorilor se datorează, în principal, juxtapunerii dintre scriitura accesibilă, plină de candoarea specifică unei minți fragede, care încă nu a s-a despărțit cu totul de anii copilăriei, și brutalitatea evenimentelor pe care le descrie. Jurnalul cuprinde perioada 1942-1944 și se concentrează asupra evenimentelor de dinaintea retragerii familiei Frank în anexă și până la arestarea acestora. Anna descrie în detaliu formele pe care le îmbracă degradarea situației evreilor în societate, de la simplele animozități inițiale, la însemnarea lor cu Steaua lui David, izolarea lor, și, în final, deportarea în lagărele morții.
Spiritul lucid al acestei fete care a crescut într-o casă plină de cărți, nu avea cum să nu înțeleagă și să redea, cu o simplitate sfâșietoare, perspectiva propriei morți, în ceea ce aveau să devină unele dintre cele mai cutremurătoare pagini scrise vreodată despre Holocaust.
(Opera poate fi citită atât în forma originală, cât și într-o adaptare grafică realizată de Ari Folman și David Polonski)

 
 

Text de Lucia-Alexandra Brînaru-Mitrofan

Editor: Andreea Meceanu

Autor: Anne Frank

Titlu: Jurnalul Annei Frank – 12 iunie 1942 – 1 august 1944. Versiunea definitivă  (RO), Het achterhuis (NL)

Traducere: Gheorghe Nicolaescu

Editură: Humanitas (RO), Bert Bakker (NL)

Anul apariției: 2011 (RO), 1947/1991 (NL)