Marga Minco (1920-2023) este un punct de referință pentru perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial și al Holocaustului. Născută într-o familie de evrei în Țările de Jos, Marga Minco își pierde o parte importantă din familie în timpul ocupației naziste. Supraviețuiește războiului și decide să lase dovezi scriptice despre ce înseamnă viața și lupta. Opera O casă goală, nu face excepție.

Într-o ondulare spectaculoasă a timpului, alături de o puternică reflectare a conștiinței, opera Margăi Minco te transpune în anii de după 1945. Speranța nu dispare pe parcursul celor trei zile povestite, 28 iunie 1945, 25 martie 1947 și 21 aprilie 1950. Sepha, protagonista, pleacă din locul în care s-a ascuns pe tot parcursul războiului acasă, în Amsterdam. Face autostopul, o întâlnește pe evreica Yona, ajunge înapoi pe meleagurile natale, are probleme în cuplu, iar prietena ei se afundă în depresie. Însă, oricât de greu ar fi drumul, în amintiri își găsește refugiul.

Sepha se lasă descoperită în raport cu prietena ei, Yona, însă, se dovedește ca interacțiunea dintre cele două să nu fie decat o scindare a eului. Puse față-n față, tinerele reprezintă disperarea și durerea de după război, dar și speranța sălbatică, dorința ca din spatele ruinelor să se înalțe familiile moarte.

Casa goală este un motiv recurent în operă. Pornind de la casa părintească pe care o găsește goală, până la noua ei locuință nemobilată, vidul se regăsește și în propria persoană. Simbol al alienarii, ruinele războiului rămân dovezi ale unei realități inevitabile.

În spatele poveștii se află dialoguri languroase, detalii pline de substanță, rătăciri ce par să nu ducă nicăieri. Marga Minco construiește o carte-labirint în care cititorul este invitat să participe activ. Implicarea lectorului face ca textul să fie unul relevant în fața a zeci de generații, iar ca trecutul să nu fie uitat, ci rememorat. Astfel, traducerea cărții în română devine o punte importantă între cele două culturi, facilitând accesul nevorbitorului de neerlandeză la mărturiile și povestirile protagonistei. Se observă o atenție sporită la detalii, motiv pentru care, Monica Săvulescu-Voudouris, traducătoarea, nu eșuează în a transfera naturalețea și emoția textului original în cel tradus.