JURNALUL SECRET AL LUI HENDRIK GROEN

HENDRIK GROEN

Cauți o poveste care oferă umor negru, lecții de viață care nu se sfidează din a-ți frânge inima, acompaniate de un narator simpatic? Ei bine, Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si ¼ este aici să-ți lumineze ziua! Acest om adorabil la a treia tinerețe numit Hendrik Groen, un bătrânel misterios pentru noi, muritorii, își consemnează traiul dintr-un azil din Amsterdam. Nu se știe exact dacă bătrânelul nesătul de viață există cu adevărat, dar poveștile lui cu siguranță își vor lăsa amprenta în sufletele cititorilor. Temele cărții sunt melancolia, prietenia și viața în sine.

Melancolia vine la pachet cu înaintarea în vârstă. Diverse acțiuni din prezent deschid răni ale tinereții. Hendrik a avut parte de multe neplăceri în viața sa, printre care se afla o căsnicie nereușită, care i-a separat pe el și pe soția sa, și o panglică neagră cusută în inimă în locul alocat statusului său de tată. Prietenia este fericirea cea mai mare a vieții sale. În azil, chiar daca este înconjurat de mumii care par că nu se mai opresc din a se plânge de absolut tot ce vad prin mintea lor blocată în trecut, domnul Groen găsește oameni pe gustul său, care îi transformă amintirea tinereții într-o emoție care îi pune oasele ruginite în mișcare. Împreună cu prietenii săi formează o trupă de șoc numita „Bătrân, dar nu mort”, destinată „tinerilor” din azil care vor să se distreze.

Viața este prezentă pentru a oferi învățături benefice cititorilor care pătrund în universul captivant al acestei cărți. De la nedreptățile adresate oamenilor în vârstă pana la o flacără de iubire neîmpărtășită, Hendrik reflecta omul simplu prins între imperfecțiunile lumii din jur. Așadar, recomand această carte celor care știu sau vor să afle că viața este menită să fie trăită așa cum este dată, si nu cum crezi că ar trebui să fie.

Text de Laura Ungureanu

Autor: Hendrik Groen

Titlu: Jurnalul Secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si ¼ (RO), Pogingen iets uit het leven te maken: Het geheime dagboek van Hendrik Groen, 83¼ jaar (NL)

Traducere: Gheorghe Nicolaescu

Editură: Art (RO), Meulenhoff (NL)

Anul apariției: 2018 (RO), 2014 (NL)