Mâhnirea Belgiei, bildungsromanul lui Hugo Claus, apărut în 1983, urmărește viața adolescentului Louis Seynaeve și a familiei lui în timpul războiului în Belgia, între anii 1939- 1947. Prima parte a cărții are o dimensiune profund subiectivă și se concentrează pe tânărul Louis, iar partea a doua este preocupată de alcătuirea în detaliu a tabloului istoric belgian.

Pentru adolescentul Louis, preocupările specifice vârstei nu se suspendă ca urmare a conflagrației mondiale. Romanul abundă în ilustrarea tablourilor de familie, iar familia Seynaeve, cu un tată naționalist afișând un discurs care deseori derapează în irațional, o mamă absentă din punct de vedere emoțional, și un adolescent derutat și vulnerabil, ar putea fi analizată ca o reflexie a unei societăți ce se îndreaptă în viteză, fără frâne, către un ultim și catastrofal faliment moral.

Este lumea micilor colaboratori cotidieni care sunt incapabili să recunoască uriașul pericol c le stă înainte. În fond, acești oameni, ignoranți din punct de vedere politic, au ca singură idee fixă, grija pentru nevoile lor imediate, concrete, a căror realizare este primejduită, în viziunea lor mărginită, fie de socialiști, fie de evrei, de francmasoni sau chiar de categoria de neînțeles a artiștilor care nu pot fi altceva decât eretici vânduți Satanei.

Maturizarea lui Louis și dorința lui de a deveni scriitor stau sub semnul efectelor nefaste ale războiului și a corupției din jurul său, pe care tânărul refuză, inițial, să și le reprezinte. Trezirea conștiinței sale la maturitate trebuie să facă față unor întrebări la care generații întregi de istorici și analiști nu au reușit să dea un răspuns mulțumitor, și anume, de ce ar alege un popor (sau un individ) compromisul moral al colaborării cu naziștii în detrimentul rezistenței împotriva lor și resorturile care au stat în spatele acestui tip de alegeri.

Text de Orbu Maria-Georgiana

Editor: Andreea Meceanu