Supertex este un roman psihologic, scris de autorul Leon de Winter și publicat în anul 1991. Moartea tatălui și un accident de mașină îl determină pe protagonistul cărții, Max Beslauer, devenit acum proprietarul lanțului de magazine Supertex, să contacteze un psiholog, iar în cadrul acestei ședințe se desfășoară povestea întregului roman.

Încă din titlu sunt anticipate anumite teme prezentate în roman: capitalism, globalizare și consumerism. Prin intermediul acestora, autorul urmărește să prezinte societatea și contextul în care se desfășoară acțiunea cărții, iar în același timp, personajul se autoanalizează tocmai în raport cu aceste repere.

Personajele sunt prezentate în detalii minuțioase și capătă noi dimensiuni pentru că sunt prezentate din perspectiva protagonistului: Simon Beslauer, supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial și deținătorul lanțului de magazine Supertex; Max Beslauer, protagonistul, a studiat dreptul, dar s-a lăsat de avocatură și ajunge după moartea tatălui să dețină întreaga companie. Nu în ultimul rând, Benjamin Beslauer, fratele protagonistului, o prezență diametral opusă , optează pentru siguranța oferită de familie și servește ca punct de reper pentru protagonist.

Romanul prezintă un ansamblu de povestiri, portrete de personaje și scrisori care urmăresc criza de identitate a protagonistului. Căutarea identității reprezintă tema centrală, alături de familie, tradiții, religie, stereotipuri și rasism; conflictul între generații și trauma: trauma familială, trauma individuală și cea colectivă, anume războiul. Intriga romanului, care duce la împletirea tuturor acestor teme este momentul în care, în graba de a ajunge la birou, Max Beslauer dă cu mașina peste copilul unei familii de evrei aflați în drumul spre sinagogă. Remarca care îi este adresată, atât de tatăl cât și de fratele copilului, reprezintă punctul de plecare al crizei sale de identitate:

Eram un evreu într-un Porsche. Ioselle avea dreptate, eram o apariție monstruoasă, o ființă cu aripi și solzi care nu putea nici să zboare și nici să înoate.

Finalul romanului se va dovedi a fi o concluzie potrivită pentru protagonistul care reușește să se împace cu trecutul prezentat în roman, încheindu-se în cheia unui proverb repetat de tată pe tot parcursul narațiunii, dar care capătă aici noi conotații.

Text de Adrian Duță