Dimitri Verhulst, poet și prozator belgian, este considerat unul dintre cei mai recunoscuți scriitori de limbă neerlandeză, operele sale fiind traduse în peste douăzeci de limbi. Pe lângă premiile literare câștigate, printre care se numără Libris și Gouden Uil, i-a fost decernat „Prix Art et Essai” în 2009, la Cannes, în urma ecranizării romanului De helaasheid der dingen (The Misfortunates) realizată de celebrul regizor belgian Felix Van Groeningen, cunoscut și pentru filmele Beautiful Boy și Belgica.

Talentul lui Verhulst de a împleti banalul cu aspecte profunde este ușor de remarcat în romanul Mama mea are un nou iubit. Deși textul este plin de glume demne de prestația unui comediant desăvârșit, romanul atinge și subiecte istorice, de importanță mai largă: problemele societății belgiene de după cele două Războaie Mondiale. Sunt menționate consecințele suferite de cei care au colaborat cu naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar personajele fac aluzii la foametea îndurată de poporul belgian în timpul Primului Război Mondial, cauzată de nemți.

Martine Withof, protagonista cărții, trece printr-un divorț pe care ar prefera să-l dea uitării. În încercarea de a-și reconstrui viața pângărită de violența domestică, își găsește alinarea în brațele lui Wannes Impens, noul iubit amintit în titlu. Protagonista realizează de-a lungul cărții că alinarea vine cu hopuri, chiar dacă apariția lui Wannes pare a fi o minune. Wannes își exprimă la începutul cărții dorința de a începe o relație cu cineva fără trecut, de preferat cu o „fecioară” fără copii. Cu toate acestea, Wannes o acceptă pe Martine, ba chiar plănuiește o vacanță în familie pentru a se apropia. Aceștia se înscriu într-o excursie cu grupul a cărei destinații este pensiunea Knusperhaus, satul Pădurea Neagră.

Jimmy, băiețelul de unsprezece ani al Martinei, este de o istețime debordantă. Are replici uluitoare, fie că le vorbește așa-zișilor săi părinți sau altor personaje. Din cauza tentativelor eșuate ale lui Wannes de a-i deveni ca un tată lui Jimmy, copilul alege să nu ia parte la înscenarea imaginii de familie perfectă pe care vor să o proiecteze Martine și Wannes, demonstrându-și independența încă de la începutul călătoriei. În schimb, Martine alege să se bucure de fiecare secundă petrecută în vacanță, mulțumindu-i Domnului pentru bărbatul ieșit în cale, care i-a arătat ce înseamnă să te bucuri de lucruri triviale, cum ar fi să mânânci o prăjitură în vacanță.

Dar recunoștința nu este împărtășită de fiul care nu este nimic mai mult decât un obstacol în ochii lui Wannes. Martine și Wannes sunt și ei încercați de propriile îndoieli. Astfel, Verhulst analizează într-un stil unic, subtil, pe alocuri plin de umor, problemele viscerale cu care se confruntă psihicul fiecărui personaj. Traducerea realizată de Oana Marin reușește să transpună într-o manieră ingenioasă umorul tăios al lui Verhulst în limba română.

Text de Ian Tufeanu