Simone Atangana Bekono este o scriitoare și poetă neerlandeză. S-a născut în Dongen, Țările de Jos, mama sa fiind de origine neerlandeză, iar tatăl său provenind din Republica Camerun, Africa. A studiat Creative Writing în cadrul Universității de Arte ArtEZ, din Arnhem, pe care a absolvit-o în 2016. Debutează doi ani mai târziu, în 2018, cu volumul de poezii înainte ca primele scântei să fie vizibile, pentru care a primit premiul Poёziedebuutprijs Aan Zee, pentru debut în poezie. Cartea explorează relația dintre corp și identitate, abordând teme precum rasismul, sexualizarea femeilor de culoare, discriminarea sau misoginimsul, concentrându-se cu preponderență asupra cuvântului-cheie „negru”.

Volumul este structurat în trei părți intitulate frecare, aprindere și scântei, ce indică etapele pe care eul liric le traversează până când ajunge să atingă apogeul. Frustrările (redate de frecare) încep în momentul în care eul poetic conștientizează că nu se pliază pe modelul alb, vest-european. Autoarea vorbește despre norma occidentală a oamenilor albi, care a fost impusă de-a lungul istoriei și care are repercusiuni și astăzi, conducând la discriminarea rasială. Accentul cade pe anumite probleme referitoare la rasism sau misoginism pe care o mare parte dintre femeile de culoare le întâmpină – ele devin în carte sexualizate de către bărbații albi, comportamentul găsindu-și rădăcinile în istoricul lung și dureros al sclaviei. În volum apare ilustrată ideea conform căreia femeile de culoare sunt deseori portretizate drept femei de moravuri ușoare și încep astfel să își pună propria identitate sub semnul întrebării, întrucât sunt îndemnate să creadă că este obligatoriu să trăiască în conformitate cu modelul vest-european al oamenilor albi, în așa fel încât să se poată integra în societate. Însă corpul femeii de culoare reprezintă bariera ce stă în calea conformării la acest stil de viață. Neputând evada din propriul corp, începe să-și pună la îndoială existența. De aici, rezultă primele scântei; toată energia refulată în interiorul femeii tinde să se exteriorizeze, indicând motivul furiei pe care autoarea îl abordează în cadrul volumului.

Poeziile explorează, în egală măsură, dorința ardentă de reîntoarcere în trecut, în copilărie, un loc al relaxării unde eul poetic poate evada din realitate, inserând totodată referințe istorice ce fac trimitere la alți autori de culoare precum James Baldwin și Ta-Nehisi Coates, la personaje fictive precum Kinta Kunte, sau mitice – Sylvana (stăpâna pădurilor), Yemaya (zeița maternității și a apelor), Circe (nimfă din mitologia greacă ce avea puterea de a-și transforma inamicii în animale). Autoarea își îndreaptă atenția și către empatia față de „celălalt”, care ar trebui să se afle de ambele părți – atât de partea oamenilor de culoare, cât și a celor albi. Nu de puține ori se întâmplă ca eul poetic să întâmpine dificultăți în ceea ce privește dovada de empatie. În volum sunt alternate stările de furie cu cele de sensibilitate, compunând un melanj profund de emoții cu care cititorul ajunge să rezoneze, un tot unitar ce relatează într-o manieră emoționantă, și totodată aprigă, una dintre multele fațete ce compun istoria oamenilor de culoare.

Text de Carmen Badea