SCRISOAREA PENTRU REGE

TONKE DRAGT

Scrisoarea pentru rege este una dintre cele mai importante cărți pentru copii și adolescenți scrisă în limba neerlandeză. Cu mult înainte de a obține recunoașterea mondială prin serialul lansat de Netflix în 2020, cartea a fost foarte apreciată în țara de origine. Publicată în 1962, Scrisoarea pentru rege a obținut premiul „Cea mai bună carte pentru copii” un an mai târziu și a fost aleasă ca fiind cea mai bună carte pentru tineret apărută în Țările de Jos în a doua jumătate a secolului XX. A fost tradusă în numeroase limbi în întreaga lume, inclusiv în limba română. În urma succesului obținut, în 1965 a fost publicată continuarea Tainele codrului sălbatic.

Scrisoarea pentru rege este considerată ca fiind capodopera lui Tonke Dragt, scriitoare de origine neerlandeză născută în Indonezia și care a avut o copilărie zbuciumată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind încarcerată într-un lagăr de prizonieri japonez. După război s-a mutat în Țările de Jos, unde a devenit profesoară. În timpul interacțiunilor cu elevii i-a venit ideea de a scrie povești cât mai interesante pentru a le capta atenția.

Scrisoarea pentru rege este o carte de aventuri în care acțiunea are loc într-o lume medievală fictivă unde magia și elementele supranaturale se întrepătrund cu cele reale. Tiuri, eroul principal, este un tânăr care aspiră să devină cavaler. El pornește într-o călătorie pentru a salva tărâmul de o amenințare iminentă, un prinț războinic dintr-un regat vecin care vrea să cucerească lumea prin orice mijloace necesare. Tiuri primește o scrisoare de la un cavaler aflat pe moarte și promite să o ducă regelui înainte să fie prea târziu. Călătoria sa este plină de pericole. Băiatul își face mulți prieteni, dar și dușmani înverșunați, se maturizează și învață multe despre sine și despre lumea înconjurătoare într-o călătorie cu adevărat inițiatică.

Text de Andrei Samoilă

Autor: Tonke Dragt

Titlu: Scrisoarea pentru rege (RO), De brief voor de koning (NL)

Traducere: Irina Anton

Editură: Paralela 45 (RO), Leopold (NL)

Anul apariției: 2018 (RO), 1962 (NL)